Grav accident în noaptea de sâmbătă spre duminică pe raza comunei Arbore. Un tânăr de aproximativ 17 ani și-a pierdut viața după ce autoturismul marca Audi cu care circula a lovit un stâlp și un cap de pod. Alarma s-a dat în jurul orei 3.00, când oamenii treziți de zgomotul provocat de impact au sunat la 112 pentru a cere intervenția angajaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
La locul incidentului au ajuns o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD, dar și un echipaj SAJ. În mașina avariată, pe bancheta din spate a fost găsit un tânăr, în stare de inconștiență și cu leziuni foarte grave la nivelul capului. Angajații ISU l-au scos din mașină și l-au predat echipajului medical de pe ambulanța SAJ. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea tânărului. Polițiștii încearcă acum să afle ce s-a întâmplat și cine este vinovat de producerea acestei tragedii.