Analiza gradului de ocupare a locurilor în spitale pentru pacienții cu Covid, realizată, joi, în cadrul unei videoconferințe cu responsabilii guvernamentali și din domeniul situațiilor de urgență, a arătat că în data de 20 august a.c., la nivelul județului Suceava, erau 36 de locuri libere pentru preluarea pacienților Covid- 19, din care 11 la Spitalul Județean de Urgențe „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și 25 la Spitalul Municipal Rădăuți.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectura Suceava, la acest moment sunt disponibile 48 de ventilatoare repartizate după cum urmează: 36 de ventilatoare la Spitalul Județean de Urgențe „Sfântul Ioan cel Nou”, 7 ventilatoare la Spitalul Municipal Rădăuți, câte două la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc și la Spitalul Municipal Fălticeni și un ventilator la Spitalul Municipal Vatra Dornei.
Conform comunicatului, în cadrul videoconferinței s-au discutat măsurile necesare pentru decongestionarea spitalelor care îngrijesc pacienți cu coronavirus, dar și pentru „eficientizarea la maxim” a intervențiilor necesare pentru preluarea și transportul pacienților Covid-19 de la domiciliu.
Printre măsurile prevăzute a fi implementate în scopul decongestionării spitalelor se numără și recoltarea la domiciliu a probelor pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 în cazul pacienților asimptomatici sau cu simptome ușoare, care au posibilitatea de a rămâne la domiciliu până la sosirea rezultatelor.
De asemenea, s-a insistat să se acorde o atenție sporită din partea autorităților responsabile cu transferul interspitalicesc al pacienților în stare critică. În acest sens, secretarul de stat Raed Arafat a solicitat elaborarea, la nivel județean, a unei proceduri pentru transportul pacienților a căror stare de sănătate se agravează, aplicabile în cazul în care unitatea medicală nu mai are locuri disponibile în secția ATI sau ventilatoare.