Chiar dacă CFR Călători nu a mai promovat ca în anii trecuți cursele spre Putna și Cacica, în ziua de 15 august, când este mare sărbătoare atât pentru credincioșii ortodocși cât și cei catolici, sunt puse la dispoziție garnituri care vor ajunge dimineață în cele două localități, una chiar de la Iași.
Conform site-ului cfrcalatori.ro, trenul special Iași-Cacica va pleca la 5.06 din capitala Moldovei, cu trecere prin Suceava, de unde, la 8.30, trenul își ca continua drumul spre Cacica, sosire la 9.25. Întoarcerea din Cacica va fi la ora 13.55.
În cazul Putnei, trenul Suceava – Putna pleacă din Suceava la ora 7 și 12 minute, cu sosire la Putna puțin după ora 9.00. La retur, trenul va pleca din Putna la 13.09. În cazul rutei Suceava-Putna se va circula sâmbătă, 15 august, după programul normal de weekend. În cazul trenului spre Cacica, faptul că acesta circulă pe rută directă de la Iași este o excepție a acestei zile.