Bucovina Rădăuți a anunțat înregimentarea experimentatului mijlocaș Cornel Căinari, un jucător bine cunoscut publicului sucevean.
„Cornel Căinari este un jucător emblematic în județul Suceava și nu numai, care impresionează prin tehnică și rapiditate, dar și prin simțul golului. Este un transfer important, deoarece trăsăturile enumerate mai sus, plus experiența acumulată de el la nivelurile ligilor a doua și a treia, sunt sigur că vor fi puse în slujba echipei și ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivele în sezonul viitor”, a declarat Iulian Ionesi, antrenorul grupării rădăuțene.
În cariera sa, Cornel Căinari a jucat la echipe precum Foresta Suceava, Aerostar Bacău, Bucovina Pojorâta sau Știința Miroslava.
Zilele trecute, mijlocașul în vârstă de 31 de ani a obținut promovarea în Liga a III-a cu campioana județului Botoșani, CS Dante.
În această vară Bucovina Rădăuți i-a mai transferat pe fundașul central Vasile Chirilescu, în vârstă de 21 de ani, de la Aerostar Bacău, pe mijlocașul Valentin Vatamaniuc, 20 de ani, care a efectuat junioratul la Sporting Vaslui și Ceahlăul Piatra Neamț, iar în ultimul sezon a evoluat la Zimbru Siret, dar și pe juniorul Marius Puha, de la LPS Suceava.