Activistul de mediu Daniel Bodnar, cel care a sesizat în ultimele săptămâni numeroase transporturi de lemn supraîncărcate, a efectuat un nou apel la 112 luni noapte, în jurul orei 23.00. La acea oră, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată despre faptul că un autovehicul cu numere de Suceava transportă material lemnos și este supraîncărcat. Echipajul de poliție a mers în teren și a interceptat camionul în parcarea privată deschisă circulației publice a societății Egger. Surpriza din acest caz este însă că vehiculul greu depășea foarte puțin limita maximă admisă, încadrându-se practic în toleranța permisă. Din păcate, pentru că trăim în România, sesizarea a putut fi verificată abia după aproximativ 12 ore, timp în care camionul a stat în parcare, păzit de un echipaj de poliție. După ce camionul a fost oprit, poliția a contactat conducerea Inspectoratului de Stat pentru Control în Transporturi Rutiere (ISCTR) Suceava, solicitând ca un echipaj să se deplaseze în teren pentru a cântări vehiculul cu lemn. Răspunsul ISCTR a fost că e în imposibilitatea de a se deplasa în teren la acea oră. Instituția care răspunde de controlul transportatorilor de mărfuri și persoane are puțini oameni, este perioada concediilor și nu a existat posibilitatea de formare a unui echipaj la acea oră.
În aceste condiții, polițiștii au rămas pe post de paznici peste noapte. Practic, s-a repetat un episod din urmă cu o săptămână, când, la fel, echipajul ISCTR s-a prezentat pentru a face controlul a doua zi dimineață, iar polițiștii au păzit camionul o noapte, ajungându-se apoi la un scandal monstru și la acuzații de abuz în serviciu. Revenind la cazul din această săptămână, marți dimineață, echipajul de control al ISCTR a cântărit pe platforma autorizată vehiculul greu, rezultând o masă totală de 41.550 de kilograme, în toleranța admisă peste 40 de tone. În aceste condiții, șoferul și agentul economic și-au putut continua transportul fără a primi vreo sancțiune. Sigur că se pune întrebarea cine este vinovat de această situație.
Practic, toată lumea a ieșit prost din acest caz. Activistul de mediu a sesizat o presupusă neregulă care nu s-a confirmat, însă are acest drept, mai ales că sesizările anterioare s-au confirmat, cei de la ISCTR spun că au nevoie de personal suplimentar pentru a asigura permanența, polițiștii sunt tot mai frustrați că au ajuns paznici la mașini cu lemne, iar agentul economic și șoferul au și ei toate motivele de a fi profund nemulțumiți că au fost ținuți într-o parcare o noapte și apoi o bucată de zi, în așteptarea unui control care nu este vina lor că nu s-a făcut la scurt timp după oprirea în trafic.