Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 31 iul 2020 - Anul XXV, nr. 178 (7483)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Nordul sărăciei

Cele mai mici salarii din țară, la Suceava

Vineri, 31 Iulie 2020 (17:23:05)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
  • În vreme ce în unele județe veniturile salariale cresc, fiind duble față de cele din Suceava, la noi scad, fiind în top în această privință

Sucevenii sunt plătiți cu cele mai mici salarii din țară pentru munca depusă. Nu o spun doar cei nemulțumiți, care văd că din puținul câştigat abia reușesc să își plătească facturile, costurile de întreținere și ceva de-ale gurii, ci chiar statisticile oficiale, care reflectă un adevăr dureros, dar nici acela în întregime – trăim în aceeași țară, cu aceleași prețuri în magazine, la benzinării etc., dar cu bani la jumătate sau chiar mai puțin decât cei din alte zone din România.

În vreme ce salariul mediu net din București a ajuns în aprilie la 4.200 lei, fiind cu 4,5% mai mare decât anul anterior, în Suceava salariul mediu net a fost de 2.326 de lei. Aproape la jumătate, iar diferența se resimte mai tare la cei care lucrează în mediul privat, pe salariul minim pe economie, adică pe 1.300 de lei net, sau undeva pe aproape, dacă angajatorul s-a dovedit mai generos.

Situația e similară în județele învecinate din “Nordul sărăciei” – Maramureș cu 2.342 lei net, Bistrița cu 2.385 lei net, Satu Mare cu 2.420, la care se adaugă, de la distanță, Covasna, cu 2.395 lei net.

Județul învecinat, Botoșani, nu se află în top 5 județe cu cele mai mici salarii nete în aprilie 2020, întocmit de Mediafax, cu datele obținute de la Institutul Național de Statistică.

Asta deoarece acolo salariile medii nete sunt considerabil mai mari ca la Suceava, în aprilie figurând cu 2.659 lei, iar în mai cu 2.706 lei.

La polul opus, topul celor cinci județe cu cele mai mari salarii medii nete în aprilie 2020 este dominat de București, cu 4.246 de lei, Cluj cu 3.590 lei, Timiș cu 3.372 lei, Sibiu cu 3.185 lei și Ilfov cu 3.154 lei.

În aceste condiții, cu toate salariile medii nete din țară adunate într-o pălărie mare și împărțite pe numărul de județe, rezultă salariul mediu net la nivel național în aprilie 2020 de 3.182 de lei. Unul la care unii dintre noi visează, iar alții se uită “cruciș” – cum s-ar putea ei descurca cu așa puțin?

Ca un făcut, de parcă nu era de ajuns că avem cele mai mici salarii din țară, suntem în top și cu cele mai mari scăderi salariale din ultimul an.

Ei bine, nu chiar pe primul loc, ar fi fost și culmea, dar pe aproape, pe locul 3, după Arad, cu 10,1% scădere, la 2.504 lei, și Covasna, cu 9% scădere, la 2.395 lei.

În Suceava cea carantinată din cauza pandemiei de coronavirus, scăderea salarială din aprilie a fost de 7,3%. Din fericire, situația s-a mai redresat în mai, când statisticile oficiale indică un salariu mediu net de 2.421 lei.

 

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cele mai mici salarii din țară, la Suceava.
 Vizualizări articol: 2368 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Cele mai mici salarii din țară, la Suceava5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei