Intrarea României în categoria roșie a țărilor cu risc ridicat de infectare cu COVID 19, în care se depășește un număr de 40 de cazuri active la 100 de mii de locuitori, va înăspri condițiile de circulație spre Ucraina după data de 1 august. Conform unui comunicat primit de Consulatul General al României la Cernăuți din partea autorităților ucrainene, românii care vor călători în Ucraina vor trebui să prezinte la intrarea pe teritoriul țării vecine un test Covid 19 cu rezultat negativ, sau în caz că nu dețin acest test valabil doar 48 de ore, asupra lor se va aplica măsura carantinării pentru o perioadă de 14 zile.
Din informațiile pe care le deținem, primele semne ale noilor condițiilor impuse după data de 1 august s-au făcut deja resimțite începând cu marți seară, când mai mulți cetățeni români s-au întors din drum, în urma noilor condițiilor prezentate de angajații din frontiera ucraineană. Mulți dintre ei au preferat să nu aibă surprize pe teritoriul ucrainean și să nu ajungă plasați în condiții de carantină, a cărei contravaloare va fi suportată din propriul buzunar.
Legislația ucraineană care prevedea acest lucru a fost întocmită cu mai mult timp în urmă, însă a intrat în vigoare în cazul persoanelor care vin din România în urma ultimei actualizări a listei statelor cu o incidență semnificativă de COVID-19, efectuată de autoritățile ucrainene la data de 28 iulie. În urma acestei actualizări România se află pe lista roșie, cu 88,25 de cazuri active la 100 de mii de locuitori. Astfel, conform aceluiași comunicat din partea părții ucrainene:
”Pentru a putea fi exceptate de la măsura autoizolării/carantinării, persoanele sosite din statele aflate pe lista roșie trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul UA, un test de tip PCR cu rezultat negativ, care să fie efectuat în ultimele 48 de ore.Modificările vor fi valabile începând cu data de 1 august 2020”
Aceste măsuri se vor aplica în punctele internaționale de trecere a frontierei cu Ucraina, precum Halmeu/Dyakovo, Sighetu Marmației/Solotvino și Siret/Porubne. Cu siguranță noile condiții impuse vor limita mult circulația persoanelor dinspre România spre Ucraina, doar scăderea drastică a numărului de infectări din ambele state putând relua circulația liberă între cele două țări.