Compartimentul permise de conducere și examinări din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava are suspendată temporar activitatea, începând din 23 iulie a.c., prin ordin al prefectului Alexandru Moldovan, după ce un angajat al acestui serviciu a fost confirmat pozitiv cu Covid-19.
Prefectul Alexandru Moldovan a declarat că angajatul respectiv a primit confirmarea miercuri după-amiază, astfel încât a stabilit ca de joi activitatea compartimentului să fie suspendată temporar, iar contacții persoanei infectate să fie testați. „Fiind vorba despre un compartiment care lucrează cu publicul, oricum se făcea dezinfecția suprafețelor din două în două ore, dar am decis că este mai sigur să suspendăm activitatea temporar, să facem o dezinfecție amplă. Duminică vom ști rezultatul testării celorlalți angajați cu care persoana pozitivă a fost în contact și sperăm să redeschidem luni. Luăm toate măsurile de prevenție; suntem pe un trend bun, toți locuitorii acestui județ au făcut eforturi extraordinare pentru asta și este păcat să nu ne menținem așa”, a declarat prefectul de Suceava.
De asemenea se suspendă temporar și înregistrarea dosarelor candidaţilor pentru susţinerea probei teoretice în vederea obținerii permisului de conducere și programarea pentru susţinerea probei practice în vederea obţinerii permisului de conducere.