Sucevenii au la dispoziție patru laboratoare la care pot face testarea pentru Covid, în vederea călătoriilor în străinătate în state care solicită certificat cu rezultat negativ pentru SARS-CoV -2. Prefectura Suceava a comunicat, miercuri, că la acest moment în județ există patru laboratoare/ unități de specialitate care au capacitatea și oferă, la cerere, posibilitatea recoltării și testării pentru Covid- 19, pentru persoanele care nu fac parte din categoriile de risc. Este vorba despre Direcția de Sănătate Publică Suceava, Spitalul Municipal Vatra Dornei, SC Ultratest SRL Rădăuți și SC Doctor Lungu SRL Fălticeni.
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a reiterat apelul către toți cetățenii, să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a- și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.