O echipă formată din polițiști, jandarmi și angajați din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP), Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) și Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), sub coordonarea Instituției Prefectului Județului Suceava, a desfășurat astăzi activități de prevenire a răspândirii Covid-19 și de verificare a modului de respectare a măsurilor de distanțare socială și de protecție individuală în municipiul Fălticeni și în orașul Dolhasca. Activitățile care au avut în primul rând un rol preventiv și de responsabilizare au fost coordonate în teren de prefectul județului, Alexandru Moldovan.
Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 10.30-14.00. S-a urmărit purtarea măștii de protecție în spațiile închise, respectarea distanțării sociale și respectarea măsurilor de protecție sanitară de către angajații unităților economice, dar și respectarea celorlalte măsuri privind dotarea cu substanțe dezinfectante, asigurarea fluxurilor separate de acces și marcaje pentru distanțare.
Primele controale au fost efectuate în cadrul pieței agroalimentare din Fălticeni,
fiind continuate apoi în bazarul din localitate și la unități economice și terase din zona esplanadei municipiului. A fost verificat și Complexul Comercial Nada Florilor din municipiu, ulterior controalele fiind efectuate în zona autogării și la unitățile economice de pe străzile Maior Ioan, Republicii şi 2 Grăniceri. În cadrul acțiunii au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației în domeniul prevenirii răspândirii Covid-19, fiind verificate 53 de societăți comerciale, unități bancare, magazine, chioșcuri, terase, săli de jocuri şi alte obiective. De asemenea, au fost legitimate peste 120 de persoane, purtându-se discuții cu privire la adoptarea unei conduite preventive.
Acțiunea s-a mutat apoi pe teritoriul orașului Dolhasca, unde au fost verificate 6 unități economice. Împreună cu prefectul județului, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție și ai autorităților locale s-au deplasat la Centrul de Bătrâni al Asociației ”Mila Creștină” și la Centrul de copii ”Sf. Gheorghe” din orașul Dolhasca, unde 15 copii și adolescenți au primit măști și mănuși de protecție, beneficiind și de un instructaj privind modul de purtare a echipamentelor de protecție și importanța respectării normelor de igienă.
Tot în cursul zilei de astăzi Daniel Prorociuc, subprefectul județului Suceava, a participat alături de lucrători din cadrul Poliției Locale Suceava la o acțiune de prevenire și verificare pe mijloacele de transport TPL, dar și în Bazarul Suceava, fiind distribuite oamenilor materiale de protecție sanitară individuală. Autoritățile ne informează că acest tip de acțiuni desfășurate în colaborare între instituții vor continua, în scopul responsabilizării și conștientizării cetățenilor, dar și pentru identificarea și sancționarea situațiilor de nerespectare a normelor legale.