Firma Dorna Lactate, parte a grupului francez Lactalis, a notificat Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Suceava despre concedierea colectivă a 158 de angajați, de la 1 septembrie a.c.. Directorul AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, luni, că la cele două fabrici, din Floreni și Vatra Dornei, Dorna Lactate are 216 angajați, și mai mult de jumătate dintre aceștia vor fi concediați.
Mirela Adomnicăi a arătat că a făcut demersurile necesare pentru ca dosarele de șomaj să fie depuse la angajator, de unde vor fi preluate de inspectorii AJOFM, astfel încât oamenii să nu mai fie nevoiți să vină până la Suceava. „Vom oferi informare, consiliere și vom comunica permanent oferta de locuri de muncă pentru a veni în sprijinul celor afectați de închiderea fabricilor”, a mai spus directorul AJOFM.
Grupul Lactalis a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, printr-un comunicat de presă, decizia de a închide cele două fabrici mari din Bazinul Dornelor, în care era produs brandul LaDorna. Conform comunicatului remis presei centrale, LaDorna se va produce în continuare în județele Alba și Covasna, în celelalte unităţi locale ale grupului, respectiv la fabrica Albalact din Oiejdea şi fabrica Covalact din Sfântu Gheorghe.
De asemenea, se subliniază că societatea Dorna Lactate, preluată de Lactalis în 2008, va continua să funcţioneze. Potrivit Lactalis, angajaţii afectaţi de măsura de concediere colectivă în fabricile Floreni şi Vatra Dornei vor primi sprijin pentru a găsi un alt loc de muncă, fie în cadrul celorlalte societăţi aparţinând grupului în România, fie în alte companii. O parte dintre angajaţi va primi oferte pentru locurile de muncă disponibile în cadrul celorlalte companii româneşti din grup.
De asemenea, angajaţii afectaţi de măsura concedierii colective vor primi compensaţii salariale.
În comunicat se mai spune că decizia nu afectează în niciun fel activitatea de colectare a laptelui de la producătorii locali, grupul francez anunţând că va păstra contractele încheiate cu fermierii români parteneri şi va direcţiona laptele către celelalte fabrici. Dorna Lactate a fost înființată în 1998 de omul de afaceri Jean Valvis, când a construit fabrica de la Dorna Candreni și a lansat brandul LaDorna, iar un an mai târziu a construit fabrica din Vatra Dornei. În 2008, Jean Valvis a vândut afacerea către francezii de la Lactalis, la acel moment grupul LaDorna fiind format din firmele Dorna, Dorna Lactate şi Dorna Helas, companie de distribuţie înfiinţată în Grecia.
În prezent, grupul Lactalis deţine în România companiile Albalact, Covalact, Dorna Lactate, Rarăul, Lactate Harghita, Lactalis România, Parmalat România şi Lactalis Logistic şi are peste 2300 de angajaţi şi 7 branduri româneşti (LaDorna, Albalact, Covalact, Zuzu, Fulga, Rarăul, Poiana Florilor) - inclusiv mărci regionale (precum Friss, comercializat în judeţele Harghita şi Covasna) - şi branduri internaţionale (President, Galbani, Santal).