Laboratorul de testare moleculară pentru noul coronavirus, din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava, și-a reluat activitatea, după trei săptămâni de pauză.
Directorul DSP Suceava, dr. Dinu Sădean, a declarat, luni, că firma care trebuia să aprovizioneze laboratorul cu reactivi pentru testare și-a onorat obligațiile, astfel încât activitatea de procesare a probelor pentru SARS-CoV 2 a putut fi reluată. Potrivit doctorului Sădean, cantitatea de reactivi livrată este suficientă pentru asigurarea funcționării laboratorului cel puțin până la sfârșitul acestei luni. Medicul și-a exprimat speranța că de acum aprovizionarea se va derula fără sincope.
Până la această oră, din județul Suceava au fost efectuate 27.177 de teste, procesate fie la laboratorul Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava (pentru pacienții unității medicale și personalul propriu), fie la diverse laboratoare din țară cu care DSP și celelalte spitale din județ au contract.
DSP Suceava are echipament propriu RT PCR de la începutul lunii mai, pus în funcțiune pe 9 iunie. După două zile de funcționare laboratorul și-a încetat activitatea deoarece a terminat reactivii pentru testarea SARS-CoV 2, iar reprezentanții firmei care trebuia să facă aprovizionarea nu mai răspundeau la telefon, după solicitări insistente din partea DSP, de a-și onora obligațiile.
Atât Ministerul Sănătății, cât și centrul zonal de la Iași au primit imediat informări despre această situație. Pe perioada cât laboratorul propriu nu a fost funcțional, DSP Suceava a trimis probele din județ la trei laboratoare din Iași, cu care are contract.
Echipamentul RT PCR primit de DSP Suceava de la Ministerul Sănătății are capacitatea de a procesa 64 de teste pe zi.