Alți trei elevi din judeţul Suceava au obținut media maximă la examenul de evaluare naţională, aceştia obţinând 10 pe linie după soluţionarea contestaţiilor. Este vorba de un elev de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, Sebastian Pitic, de o elevă de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Ana Maria Pîrvan, și de o elevă de la Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” Rădăuți, Marta Ioana Nichiforiuc.
Astfel, județul Suceava are în total 22 de elevi de 10 la evaluarea națională. Vă reamintim că înainte de contestații, în județul Suceava, erau 19 medii de 10, cele mai multe ale unor elevi de la școli din municipiul Suceava. Trei medii de 10 au fost obținute de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Suceava și ai Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava, câte două de elevi de la la Școala Gimnazială ”Ion Creangă” și Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”. De asemenea, au fost obținute medii de 10 la următoarele unități de învățământ: Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului, Școala Gimnazială ”Bogdan Vodă” Rădăuți, Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” Fălticeni, Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, Școala Gimnazială ”Teodor Balan” Gura Humorului, Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava, Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni și Colegiul Tehnologic ”Nicanor Moroșan” Pârteștii de Jos.
Iată care sunt cei 22 de absolvenți de clasa a VIII-a cu media 10 la evaluarea națională, într-o ordine aleatorie:
Alexandra Amorăriței, Școala Gimnazială ”Teodor Balan” Gura Humorului
Alexandra Mutu, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava
Alexia Ivan, Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava
Anastasia-Maria Tofan, Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni
Andrada Alexiuc, Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava
Andrei Asimionesei, Școala Gimnazială nr. 3 Suceava
Bianca Georgiana Lămășanu, Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava
Bianca Ionescu, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava
Cezara Teona Zaharia, Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava
Cosmin Ilie Sava, Liceul Tehnologic ”Nicanor Moroșan” Pârteștii de Jos
Eliza-Elena Niță, Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava
Ilinca Dominte, Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava
Iulia Rusu, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava
Iuliana Avdei, Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului
Melania Teodora Nicșan, Școala Gimnazială ”Bogdan Vodă” Rădăuți
Miruna Ștefania Cel Mare, Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava
Sandra Dulgheriu, Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava
Ștefana Șoptelea, Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” Fălticeni
Teia Pașcu, Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava
Sebastian Pitic, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus
Ana Maria Pîrvan, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava
Marta Ioana Nichiforiuc, Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” Rădăuți