Ploaia torențială căzută în cursul după amiezii în județ a dus la acumularea unor cantități de apă în unele demisoluri, beciuri sau curți ale oamenilor. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru evacuarea apei în mai multe zone, în care debitele de apă au fost însemnate.
Astfel, în urma ploii torențiale angajații Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu motopompe pentru evacuarea apei din demisolul unei locuințe particulare de pe strada Calea Transilvaniei. Pompierii au intervenit deasemeni în localitatea Hârtop, unde au evacuat apa dintr-un beci și în localitatea Sucevița, unde două beciuri și o curte au fost inundate în urma ploii abundente. Apa a pătruns într-un beci și curtea unei locuințe din orașul Siret, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru evacuarea ei. Conform prognozei meteo emise, ploile vor continua să cadă din abundență până în cursul zilei de duminică.