Legislația intrată în vigoare la finele anului 2018 a impus posibilitatea emiterii de către polițiști a unor ordine provizorii de protecție, în cadrul cazurilor de violență în familie. Numărul acestor ordine de protecție a crescut mult în ultimul an și jumătate, multe familii găsindu-și astfel liniștea până la emiterea unor hotărâri judecătorești care să parafeze clar aceste perioade de restricții.
Două astfel de cazuri au fost rezolvate prompt în mod provizoriu de polițiști în cursul zilei de marți. Un prim caz de violență a fost semnalat în jurul orei 08.00 de către o femeie din municipiul Suceava, care a anunțat poliția prin intermediul unui apel la 112. Femeia a fost găsită la adresa menționată, în fața blocului în care locuiește, și a povestit că în dimineața acelei zilei, în jurul orei 07.30, înainte de a se deplasa la serviciu între ea și soțul său s-a iscat un conflict spontan, moment în care a fost îmbrâncită de acesta.
Polițiștii au întocmit Formularul de Evaluare a Riscului, ocazie cu care s-a constatat faptul că există un risc iminent asupra vieții și integrității corporale a victimei, emițând astfel un ordin de protecție provizoriu pe 5 zile. La sediul poliției femeia a depus și o plângere penală împotriva soțului ei, pentru comiterea infracțiunii de „violență în familie”.
O oră mai târziu, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șcheia au fost sesizați de către o femeie din comuna Șcheia despre faptul că fratele ei a agresat-o pe mama lor. La fața locului femeia a povestit că în cursul dimineții, fratele său a prins-o pe mama lor de haină și a împins-o, aceasta căzând jos. Femeia agresată acuza dureri în zona genunchiului stâng și șoldului stâng.
Persoana vătămată a fost transportată cu ambulanța la Unitatea de Primire Urgențe a spitalului din Suceava, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, stabilindu-se ca diagnostic preliminar „contuzie șold stâng”.
Pe numele bărbatului agresiv a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care i s-a pus în vedere acestuia să părăsească locuința de domiciliu și să păstreze o distanță de 500 metri față de mama sa. În același timp pe numele său a fost deschis și un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”.