„Centenarul Aviațiunii din Moldova” va fi marcat joi prin survolarea mai multor localități din regiunea Moldovei de către avioane militare de tip IAR-99 ȘOIM și elicoptere de luptă IAR-330 SOCAT din dotarea Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” din Bacău. Astfel, aeronavele Forțelor Aeriene Române vor survola orașele Suceava, Bârlad, Botoșani, Focșani, Galați, Iași, Piatra Neamț, Tecuci și Vaslui, iar deasupra spitalelor COVID-19 din Suceava, Botoșani, Focșani și Iași vor fi lansate flori „pentru exprimarea recunoștinței față de eroii în halate albe care s-au aflat în linia întâi în lupta contra virusului SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat remis, miercuri, de Prefectura Suceava.
Inițial evenimentul trebuia să aibă loc miercuri după-amiază, dar din cauza condițiilor meteo nefavorabile a fost reprogramat pentru joi. Decolarea este programată joi dimineață pentru ora 9.30, aeronavele urmând să ajungă deasupra Sucevei aproximativ la ora 10.00-10.30.