Grupul de Comunicare Strategică a transmis astăzi că numărul cazurilor de Covid-19 din judeţ Suceava este de 3.523, cu doar opt mai multe comparativ cu ziua de sâmbătă. La raportarea de pe 30 mai în judeţul Suceava erau un total de 3.515 persoane infectate cu noul coronavirus.
Până astăzi, 31 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.257 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.256 au fost declarate vindecate și externate.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 124 de noi cazuri de îmbolnăvire.