Un bărbat în vârstă de 81 de ani, din Sasca Mare, este cercetat de polițiști după ce a provocat distrugeri la mașina unei vecine. Incidentul s-a petrecut vineri, la primele ore ale dimineții, mai exact la 5.00. Autoturismul marca Ford era parcat în curtea proprietarei, iar pietroaiele cu care a aruncat octogenarul au distrus parțial vopseaua și caroseria, pagubele fiind evaluate la 300 de lei.
Cu câteva ore mai devreme, în seara zilei de joi, același bărbat a distrus luneta autoturismului ce se afla parcat în curtea părinților familiei femeii cu mașina avariată.
Oamenii ale căror mașini au fost avariate spun că vecinul nu ar fi avut vreun motiv plauzibil să recurgă la aceste gesturi. Din acest motiv, polițiștii au luat în considerare că există posibilitatea ca octogenarul să sufere de afecțiuni psihice.
Pentru a lămuri acest aspect, la fața locului a fost chemată o ambulanță, iar bătrânul a fost preluat și transportat la Secția de Psihiatrie Burdujeni a Spitalului Județean Suceava, unde a rămas internat pentru investigații medicale amănunțite.