Senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu consideră că testarea pentru noul coronavirus a parlamentarilor PSD de Suceava poate avea o conotație penală. Daniel Cadariu a spus că, în urma „autodenunțului” făcut de șeful PSD Suceava, Ioan Stan, toată lumea a putut să afle că parlamentarii PSD din județ s-au testat pentru Covid-19 la Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Suceava.
„Iar acest lucru s-a întâmplat fără că aceștia să aibă fișă de internare la respectiva secție, ceea ce poate avea o conotație de altă natură. Poate chiar penală”, a spus Cadariu. Senatorul liberal a adăugat că din același „autodenunț” ”rezultă clar că doar autodenunțătorul a fost contact direct al unei persoane testate pozitiv cu noul coronavirus SARS-CoV-2, iar ceilalți demnitari PSD s-au testat probabil doar din teamă”.
„Această epidemie a scos la iveală din nou ipocrizia unui deputat PSD din Fălticeni, Alexandru Rădulescu. Lipsit de simțul măsurii, depășind chiar orice limită a bunului-simț, se <cațără> pe suferința oamenilor generată de acest virus, încercând să câștige puncte electorale sau politice. Cum să tot inventezi vinovății ale PNL-ului sau ale conducerii actuale a administrației județene cu privire la nesoluționarea unor probleme din județ, în condițiile în care majoritatea instituțiilor deconcentrate sunt conduse de către PSD-iști?”, a întrebat Daniel Cadariu.
El a arătat că instituții precum AJOFM, Direcția Silvică, Protecția Consumatorului, Oficiul de Cadastru, instituțiile deconcentrate de mediu sau de agricultură sunt conduse de către PSD-iști, unii dintre ei cu funcții de conducere la nivel județean, alții foști prefecți sau subprefecți girați de PSD.
„În orice caz, sunt oameni susținuți de PSD Suceava ce conduc o bună parte din județ de șapte ani de zile. Revenind la ipocrizia domnului deputat Rădulescu, acesta consumă câte șapte paste de pix pe zi pentru <problematica Covid-ului> de la Spitalul Județean Suceava sau pentru a se exprima împotriva lui Gheorghe Flutur, dar nu suflă o vorbă despre problemele de la spitalele din Fălticeni și Rădăuți, conduse, așa cum se știe, de către oameni ai PSD-ului.
Criticul domn Rădulescu ar fi trebuit să fie preocupat mai curând de problemele lăsate nerezolvate în ultimii șapte ani de către PSD”, a spus senatorul PNL de Suceava.
Cadariu: ”Cei de la PSD au decis să se cocoațe inclusiv pe coronavirus în disperarea și obsesia lor de a-l da jos pe Gheorghe Flutur”
Daniel Cadariu a subliniat faptul că timp de șapte ani PSD nu a fost în stare să finalizeze Spitalul Municipal Fălticeni, a lăsat blocate centura ocolitoare a Rădăuțiului și magistrala de gaz către Vatra Dornei și a exclus de la finanțare sala polivalentă de la Suceava. „Și tot șapte ani i-au chinuit pe suceveni până s-au hotărât să aloce bani pentru centura Sucevei. După cum constatăm pentru domnul deputat, șapte ani de zile nu înseamnă mare lucru. Te întrebi dacă primii șapte ani din viață înseamnă ceva pentru domnia sa. Eu înclin să cred că la doar 6 luni de la plecarea de la guvernare PSD-iștilor le este dor de putere”, a declarat Daniel Cadariu.
El consideră că celor de la PSD nu le pasă de pandemia de coronavirus, de români și de România. Mai mult, Cadariu a spus că ”cei de la PSD au decis să se cocoațe inclusiv pe coronavirus în disperarea și obsesia lor de a-l da jos pe Gheorghe Flutur”. „Și ce să pună în loc? Vorbele goale din ultimii șapte ani de guvernare? Neputința dovedită, chiolhanurile la care se consuma <whisky cu borcanul>, <ședințele de noapte> de pe la cabane, obediența manifestată față de Dragnea ce s-a arătat a fi fără de nici un folos pentru suceveni? Domniile lor cred că locuitorii din județul Suceava uită că unii dintre ei au cerut intervenția unui elicopter SMURD pentru o banală durere de burtă, că alții s-au rătăcit în miez de noapte pe la urgență, dar nu mai știau de ce, iar cei mai <viteji> dintre ei s-au ascuns prin spitale pentru a <căpăta curaj> să semneze o banală listă împotriva infractorului Dragnea? Și de ar fi să uite, sunt convins că are cine să le reamintească”, a încheiat Daniel Cadariu.