Medicul veterinar Octavian Ilisoi, președintele ALDE Suceava, a precizat că actuala criză sanitară prin care a trecut și încă mai trece România a arătat că suntem nepregătiți pentru face față, dar a scos la iveală și o serie de greșeli care s-au comis în timp.
Una din cele mai mari erori a fost aceea de a distruge aproape complet gospodăriile țărănești individuale, cu efecte extrem de grave pentru întreg circuitul economic al țării.
”De-a lungul istoriei s-a dovedit că din gospodăriile țărănești au provenit cele mai multe produse alimentare destinate consumului. Or, după 1990 aceste gospodării au dispărut una câte una și am ajuns în situația în care am devenit dependenți într-o măsură foarte mare de importuri. În loc să subvenționăm micii fermieri și să-i încurajăm să crească animale, s-a preferat acordarea de ajutoare sociale, ceea ce este în detrimentul unei economii sănătoase. S-a văzut foarte clar acum că micile gospodării au avut un rol benefic și extrem de important, iar această lecție trebuie valorificată pe viitor”, a arătat Octavian Ilisoi.
Președintele ALDE Suceava a dat și exemple concrete, respectiv zonele de munte ale județului, unde numărul crescătorilor de bovine și ovine s-a redus semnificativ, deși suprafețele de pășuni au rămas aceleași ca acum 30 de ani.
”S-a ajuns în situația paradoxală de a merge în piețele din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc sau Rădăuți și în locul unor produse lactate care să provină din aceste zone să fim nevoiți să cumpărăm bunuri aduse din import de prin țări europene. E o jignire la adresa oamenilor care au muncit cinstit și care și-au câștigat existența din creșterea animalelor. Trebuie doar o strategie clară pentru încurajarea și susținerea micilor fermieri și crescători de animale. Dacă nu vom face asta urgent riscăm ca o eventuală viitoare criză să ne prindă și mai descoperiți din punct de vedere alimentar. Să fim dependenți în proporție de 90% de importurile din Uniunea Europeană este un act cu adevărat sinucigaș”, a conchis Octavian Ilisoi.