Autogara din centrul municipiului Suceava se va muta pe strada Traian Vuia, iar pregătirile pentru această operațiune au demarat deja. Sc Transporturi Auto SA Suceava a achiziționat terenul în suprafață de 18 ari și clădirea în care a funcționat Carpatica Asig și urmează să parcurgă și celelalte proceduri pentru a începe lucrările la noua autogară. Terenul cumpărat recent este în vecinătatea unui alt teren care se află în proprietatea societății și care are o suprafață de 3 hectare.
”Proiectul a fost demarat la solicitarea autorităților publice locale din municipiul Suceava, ca o cerință pentru fluidizarea traficului în zona centrală. Deocamdată, vom funcționa cu autogara în aceeași locație. Între timp, facem toate demersurile pentru schimbarea destinației imobilului proaspăt achiziționat. Trebuie să parcurgem procedurile tehnice de amenajare și de autorizare a viitoare autogări”, a explicat Dumitru Dîmbu, reprezentantul SC Transporturi Auto SA Suceava.
Proiectul care a fost gândit pentru autogara de pe strada Traian Vuia este unul mai complex, care înseamnă de fapt un nod rutier pentru transportul de călători local, județean, interjudețean și internațional.
”Pentru a facilita accesul cât mai facil al călătorilor vom construi o autogară modernă, adaptată celor mai noi cerințe ale societății actuale. În noua locație vor exista spații pentru servicii de alimentație publică, spații pentru agențiile de turism, stații de taxi, precum și stații pentru transportul public local”, a detaliat Dumitru Dîmbu.