Pui de câine salvat de pompieri dintr-un canal de peste zece metri adâncime
Duminică, 24 Mai 2020 (12:03:12)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Reprezentanții Asociației de protecție a animalelor ”Casa lui Patrocle” le-au transmis mulțumiri publice pompierilor militari suceveni, care s-au implicat într-o acțiune de salvare a doi pui de căței, din care unul era căzut într-un canal adânc de peste zece metri. Povestea din acest caz începe vineri, când reprezentanții asociației au fost sesizați că la Mitocu Dragomirnei, în zona iazul Lipoveni - Casa de apă, un pui de câine a rămas captiv într-un labirint de canale și țevi, căzând într-un canal de peste zece metri adâncime. La fața locului s-a constatat că mama puilor fusese călcată de o mașină iar din cei trei pui rămași ai nimănui doi erau în pericol, unul căzut în canal și unul blocat în cotul unei țevi. Cele două reprezentante ale asociației nu au putut face mare lucru în condițiile în care era vorba de un labirint de canale și de o asemenea adâncime, astfel că au sunat la 112, purtând o discuție inițial cu dispecerul de serviciu al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava. Cum era deja târziu, li s-a transmis că o astfel de operațiune de salvare poate fi încercată a doua zi dimineață, pe lumină. •”O poveste despre trei căței și cinci Oameni”!”La ora 9.00, sâmbătă, pompierii erau deja sub pământ. Cu scări, chingi și lanterne, au deschis fiecare gură de canal, au coborât, s-au târâit prin celelalte canale ce comunicau pe orizontală. L-au momit cu mâncare, însă singura varianta a fost să bage alt pui în canal, bine legat și ancorat ca să nu-l piardă. Ideea a fost genială, căci rătăcitul și-a auzit fratele, și a ieșit dintre cotloane. Alt pui rămăsese blocat și captiv în cotul unei țevi, iar acolo a fost coșmar. Țevile lungi și grele de sute de kilograme, niște epave ruginite si nemișcate de ani de zile. Într-un final au luat fiecare țeavă și au dat-o deoparte, până au dat de pui. O poveste despre trei căței și cinci Oameni”!, au scris cei de la asociație pe pagina lor de facebook, cu multe mulțumiri celor cinci pompieri militari implicați în acțiunea de salvare a cățeilor. Este vorba de Gabriel Biciușcă, Constantin Calistru, Cătălin Politic, Ciprian Ieremciuc și Marian Dascălu. Asociația le-a adus mulțumiri și paznicilor de la Casa de apă, care le-au sesizat cazul și au încercat și ei să ajute puii de câine. ”Dacă fiecare autoritate din Romania s-ar implica trup si suflet, așa cum ați știut să o faceți voi azi, am reuși să vindecăm țara asta bolnavă!”, este concluzia celor de la asociația de protecție a animalelor. Cei trei pui au fost luați în îngrijire de asociație, care se va ocupa de îngrijire și de schema de vaccinare după care li se vor căuta familii.
Vizualizări articol: 1764 | | Notează articolul: Pui de câine salvat de pompieri dintr-un canal de peste zece metri adâncime0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.