Profund întristat la aflarea veștii că Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a trecut la cele veșnice, Prințul Nicolae al României a posta în mediul online un mesaj emoționant: „Îi datorez întâlnirea mea de acum 28 de ani, de Sfintele Paști, cu poporul român și cu Regele Mihai, bunicul meu. Atunci, la Putna, am trăit înțelegerea că bunicul meu era Regele românilor. Deși mi se spusese că sunt nepotul Regelui Mihai, la Putna, apoi la București și la Curtea de Argeș, mi-am întâlnit Regele și rădăcinile. Sunt imagini pe care le voi purta cu mine toată viața. Slujba de la Mănăstirea Putna, momentul în care bunicul meu și ÎPS Pimen s-au rugat la mormântul lui Ștefan cel Mare, intrarea Regelui pe Ușile Împărătești în Altar, clipa când Regele Mihai a primit Sfânta Lumină din mâna părintelui Pimen, mulțimea care își aclama Regele venit din lungul exil. Un preot m-a îmbrăcat cu un veștmânt diaconesc și m-a dus în brațe în Altar”.
Prințul Nicolae a adăugat că îi este profund recunoscător ÎPS Pimen „pentru bunătatea și dragostea cu care l-a chemat, l-a primit și l-a înconjurat pe Regele Mihai, ca și pe bunica mea, Regina Ana, mama mea, Principesa Elena și pe mine. Transmit condoleanțe Bisericii Ortodoxe Române, enoriașilor din arhiepiscopie și familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească în Împărăția celor Drepți!”