Activitatea Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din municipiul Rădăuți a fost suspendată după ce unul dintre salariați a fost confirmat cu COVID-19. Potrivit celor afirmate de viceprimarul cu atribuții de primar, Bogdan Nicolau, după confirmarea, în această dimineață, a infectării salariatului, ceilalți șase angajați din compartiment au intrat în autoizolare. Urmează să fie întocmită o listă cu contactați direcți care va fi trimisă DSP Suceava, apoi o serie de măsuri impuse de DSP.