Trei angajați ai DGASPC Suceava care lucrează la Gura Humorului au ieșit pozitiv după testul de Covid-19. Este vorba de doi angajați de la Servicii Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate și unul de la Centrul Multifuncţional pentru tineri aflați în dificultate Gura Humorului. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a testat aproape 40 de angajați ai DGASPC Suceava care lucrează la Gura Humorului, dar doar trei au ieșit pozitiv după testul de Covid-19.
Toți cei trei angajați sunt internați la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dar starea lor de sănătate este bună. Din ce au declarat reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, cei trei angajați au fost testați în perioada cât încă erau acasă, în cele 14 zile în izolare la domiciliu, conform protocoalelor. Ei urmau să facă în câteva zile schimbul de tură, așa că nu intraseră în contact cu copiii internați în instituțiile DGASPC Suceava.
„Încă de pe 16 martie 2020, se efectuează triajul epidemiologic (luarea temperaturii la intrarea în tură și declarația pe propria răspundere) tuturor angajaților DGASPC Suceava, zilnic, la prezentarea la serviciu sau intrarea în tură, pentru a preveni intrarea în tură a angajaților care prezintă simptome specifice Covid-19, în vederea protejării beneficiarilor. În același timp, din aceeași dată, beneficiarii sunt monitorizați și li se ia temperatura zilnic, dimineața și seara, datele fiind trecute într-un registru special, tocmai pentru a urmări evoluția stării de sănătate și depistarea precoce a oricăror simptome”.
Nicoleta Daneliuc, purtătorul de cuvânt al DGASPC Suceava, a completat că fiecare serviciu rezidențial are afișat la loc vizibil, pe lângă dispoziții și afișe cu prevenirea infectării cu noul coronavirus, o listă cu numere de urgență ale principalelor instituții care pot interveni în cazul unei situații de infectare cu COVID-19 (DSP, medic familie, poliție etc). Pe site-ul DGASPCC Suceava a fost înființată o secțiune specială cu privire la COVID-19 și măsurile întreprinse în acest sens (http://dgaspcsv.ro/info-covid-19/), unde poate fi accesat un link special dedicat COVID-19, care conduce la site-ul ANDPDCA, ce conține cele mai noi informații cu privire la măsurile luate la nivelul întregii țări.