Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, joi, la o ședință a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, care a avut loc în sistem videoconferință.
În cadrul discuțiilor, Gheorghe Flutur a făcut o serie de propuneri în vederea alocării de fonduri europene pentru promovarea mai multor proiecte de investiții. Astfel, el a arătat că pentru exercițiul financiar 2014-2020 ar fi nevoie de o regândire a Ghidului solicitantului – Condițiile specifice de accesare a fondurilor pentru „Consolidarea capacității sistemului medical public de gestionare a situației de urgență cauzată de criza COVID-19”. Flutur a explicat că aici este vorba despre finanțarea pe Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.
Șeful administrației județene a adăugat că ghidul a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare. „Concret, dorim să putem accesa fonduri europene pentru construcția modulară la Spitalul Județean Suceava a acelei Unități de Terapie Intensivă în extinderea Secției de Boli Infecțioase”, a declarat președintele CJ Suceava. El a adăugat că pentru exercițiul financiar 2021-2027, în special pe domeniul turismului ar fi nevoie de măsuri concrete, proiecte eligibile pentru relansarea turismului, stimularea asocierii stațiunilor turistice, a infrastructurii și serviciilor comune de transport, a proiectelor de recâștigare a încrederii turiștilor în zonele afectate de pandemie, pe modelul altor țari.
Nu în ultimul rând, Gheorghe Flutur a propus să existe posibilitatea accesării de fonduri prin înființarea unei axe cu sume mai consistente pentru mediul de afaceri din domeniul procesării și depozitării produselor alimentare.