Spitalul Municipal Rădăuți a devenit, începând de luni, 11 mai, spital de categoria a III-a. Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) a constatat că sunt îndeplinite toate criteriile de evaluare care au arătat că s-au respectat standardele de calitate în sănătate și ca urmare a emis Ordinul 160 prin care spitalul rădăuțean a fost ridicat de la rangul de categoria a IV-a la cel de la categoria a III-a.
Traian Andronachi, managerul Spitalului Municipal Rădăuți, a declarat că nu este doar o onoare, ci și o recunoaștere a muncii unui întreg colectiv.
”Prin acordarea acestei categorii superioare, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate nu face decât să recunoască faptul că Spitalul Municipal Rădăuți merită să devină spital de urgență. Aceasta clasificare ne-ar permite să avem acces la fonduri suplimentare, ceea ce ne-ar ajuta să tratăm mai mulți pacienți în condiții mai bune. Să nu uităm că Spitalul Municipal Rădăuți deservește o zonă destul de întinsă, iar în condițiile actuale a devenit principala unitate medicală a județului. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor pentru munca depusă în ultimii ani și să-i asigur de întreaga mea prețuire. Este un colectiv unit și devotat actului medical și acest lucru se vede cu atât mai clar în situația creată de pandemia de coronavirus”, a precizat Traian Andronachi.