Recomandările propuse de autorități privind activitatea în birourile deschise, după încetarea stării de urgență, vizează atât angajații, cât și angajatorii. Astfel, angajații trebuie să poarte obligatoriu măștii (medicale/non-medicale), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul. În cazul în care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată) trebuie să se izoleze la domiciliu, la fel ca și în cazul în care a venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu COVID-19, și să respecte măsurile aplicabile, în vigoare.
Angajaților li se recomandă, de asemenea, spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie și evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.
De cealaltă parte, angajatorii vor asigura program de lucru decalat pentru a evita aglomerările la intrarea/ieșire din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în aceeași incintă. Trebuie să asigure triajul observațional al angajaților și să nu permită prezența la locul de muncă a persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, stănut, rinoree, febră, stare generală alterată).
La intrarea în tura de serviciu, tuturor angajaților li se va măsura temperatura, iar cei care au peste 37 grade C vor fi trimiși acasă, cu indicaţie de consultare a medicului de familie. Angajatorii trebuie să asigure o distanță de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri orientate față-spate și spate-spate. Pentru birourile orientate față-față vor asigura separarea acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu soluții pe bază de alcool. Dezinfecția suprafețelor de lucru se face la începerea serviciului și apoi o dată la 4 ore. Pauzele de masă se vor acorda eșalonat, cu respectarea distanței fizice de minimum 2 m. Încăperile trebuie aerisite periodic și în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectua nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii, și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.
Documentul cu măsurile recomandate poate fi consultat pe pagina de web a INSP, www.insp.gov.ro, secțiunea Comunicate. Toate observațiile și propunerile celor interesați pot fi transmise la adresa de e-mail propuneri.relaxare@ms.ro.