Centrul Social „Maria Ward” Rădăuți a ajutat peste 400 de copii din peste 150 de familii vulnerabile și mai mult de 250 de bătrâni, inclusiv din Căminele pentru persoane vârstnice din Bogdănești, Sucevița și Solca și Copiii de la Școala Specială „Sf. Stelian” Rădăuți, Așezământul „Sf. Leontie Rădăuți”, Casa de tip familial „Universul Copiilor” Rădăuți, a informat, duminică, coordonatoarea centrului, sora Felicitas Budacu.
Astfel, au fost donate aproximativ 26 de tone de alimente, produse sanitare și de igienă, medicamente și produse pentru bebeluși (pampers, lapte praf etc.), către beneficiari din 14 localități din județul Suceava: Rădăuți, Burla, Bilca, Vuliva, Costișa, Frătăuții Vechi, Frătăuții Noi, Volovăț, Voitinel, Solca, Siret, Arbore, Sucevița, Bogdănești.
Sora Felicitas a declarat că acțiunile umanitare au fost posibile cu ajutorul multor firme și organizații din județele Suceava, Botoșani, Neamț și Ilfov, din București, oameni din diaspora, dar și oameni simpli, „bătrâni care din pensia lor au dăruit alimente, bani și ce aveau în cămară”.
„Comunitatea locală, dar și cei de la depărtare au arătat că le pasă. Apreciem eforturile agenților economici care, deși se confruntă cu situații economice dificile, ne-au ajutat în mod susținut și considerabil. O bătrânică a venit la poartă și mi-a spus: <am adus și eu ceva bănuți din pensia mea>. Un vecin în vârstă a venit cu o sacoșă de mâncare spunând <am scos din cămară câteva borcane de dulceață și zacuscă, să dați mâncare la copii>. O tânără a venit și ne-a donat o sumă de bani și ne-a zis: <bătrânii din sat au strâns acești banii și m-au trimis să vi-i dau. Eu sunt mesagerul lor>,” a relatat Sora Felicitas, care a apreciat că „pandemia a legat prietenii, a mobilizat oamenii de bine, a deschis inimi și a mutat granițe”.
Potrivit acesteia, Centrul „Maria Ward” va continua să îi sprijine pe cei aflați în nevoie și va derula un program online de educație pentru elevi. „Acolo unde sunt lipsuri, apar și violențele, mai ales în păturile sociale sărace, în care lipsa de educație își spune cuvântul. Dorim să prevenim astfel de evenimente. În același timp, copiii nu trebuie să simtă foamea, iar bătrânii singuri și neajutorați nu trebuie să se simtă abandonați,” spune Sora Felicitas.
Până acum, angajații și voluntarii centrului au depus eforturi considerabile cu copiii pentru a preveni abandonul școlar și familial.
Cei care doresc să sprijine activitățile Centrului Social Maria Ward o pot face donând în conturile Asociației I.S.E.A.: Cont lei: RO61BTRL06101205I84616XX, Cont euro: RO36BTRL06104205I84616XX, SWIFT: BTRL RO 22XX, CIF: 24234750.