Primarul comunei Horodnic de Sus, Petrică Valentin Luța, a ieșit pozitiv la testul cu Covid-19. Anunțul a fost făcut chiar de primar, care a anunțat că, din informațiile sale, este și prima persoană din această comună confirmată cu coronavirus.
Contactat de Monitorul de Suceava, primarul a declarat că se simte bine, nu are simptome, însă săptămâna trecută a avut pe parcursul a două seri o ușoară febră. Conștient că intră în contact cu multă lume și trebuie să fie responsabil, a făcut un prim test la un laborator privat, unde a ieșit negativ. Totuși, a mers mai departe și a făcut un al doilea test, la Spitalul Rădăuți. Direcția de Sănătate Publică i-a comunicat că testul este pozitiv.
Primarul a transmis că se sime bine, nu mai are simptome și urmează un tratament la domiciliu, prescris de medici. El nu a rămas internat după ce medicii au constatat că nu are parametri modificați.
El s-a izolat la domiciliu, la fel și membrii familiei sale, care nu au simptome.
Având în vedere că a fost și la serviciu, și colegii cu care a intrat în contact au intrat în izolare.
Primarul a anunțat că a suspendat total activitatea primăriei începând de vineri, 8 mai, iar mai departe așteaptă măsurile care vor fi impuse de Direcția de Sănătate Publică Suceava.