După ce o perioadă de timp toate echipele de salubrizare au fost mobilizate în acțiunile de curățenie de primăvară, dar și în cele de dezinfecție, necesare în lupta pentru limitarea răspândirii coronavirusului, începând de luni, 4 mai, două echipe au fost alcătuite pentru a se ocupa de întreținerea spațiilor verzi.
“Începând cu data de 04.05.2020, s-a reluat activitatea de tuns/cosit a spațiilor verzi din municipiul Suceava”, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Acesta a precizat că în perioada 4-8 mai se acționează cu 2 echipe, astfel:
Echipa 1 - Cartier Obcini:
• 4-6 mai - str. Măgurei, str. Victoriei și str. Stațiunii;
• 7 mai – str. Pref. Gv. Tudoraș, str. Viitorului, str. Măgurei, str. Stațiunii, str. Slătioara;
• 8 mai - str. Pref. Gv. Tudoraș, str. Viitorului, str. Bistriței, str. Măgurei, str. Stațiunii, str. Slătioara.
Echipa 2 - Zona Centrală:
• 4-5 mai - str. Mitropoliei, str. Ana Ipătescu, str. I.V. Viteazul;
• 6-7 mai - bulevardul 1 Mai, str. Ștefan cel Mare, str. Ștefan Tomșa, str. Alexandru cel Bun;
• 8 mai - str. Alexandru cel Bun, str. Tipografiei, str. Samoil Isopescu.
“Lucrările vor continua și în celelalte cartiere din municipiul Suceava. Acestea vor avea continuitate până în toamnă, în funcție de condițiile meteo”, a adăugat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Cei care doresc să afle când vor ajunge echipele de întreținere a spațiilor verzi în zona în care locuiesc pot întreba reprezentanții asociațiilor de proprietari sau pot apela la numărul de telefon 0230 212 696, interior 254.