Forțele de ordine care acționează la nivelul județului Suceava au depistat în interval de 24 de ore 58 de persoane care nu respectau măsura privind restricționarea circulației, pentru care au fost aplicate amenzi de 148.000 de lei. Numărul de amenzi este în continuare la nivel ridicat. În același interval de timp, personalul Ministerului Afacerilor Interne din cadrul dispozitivelor constituite pentru carantinarea municipiului Suceava și pentru asigurarea zonei de protecție, care acționează în punctele fixe din zona carantinată, a aplicat alte 16 amenzi, din care nouă pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și 7 alte contravenții în context.
Având în vedere tradiția specifică zilei de 1 mai, patrule mixte,la care vor participa și polițiști locali și cadre militare,vor face verificări în teren, inclusiv în zonele în care se făceau tradiționalgrătare.
”Dragi suceveni, pentru sănătatea dumneavoastră și a celor dragi, pentru noi toți, haideți să păstrăm distanțarea socială și să evităm aglomerațiile. Este un efort mic în comparație cu beneficiile obținute pentru sănătatea și viața noastră. Dacă mergeți la cumpărături respectați regulile stabilite de comercianți și păstrați o distanță de cel puțin 1,5 metri față de ceilalți cumpărători. Acordați prioritate persoanelor în vârstă în magazine, în intervalele dedicate lor, și nu aglomerați casele de marcat deschise special pentru ele. Pentru sănătatea dumneavoastră, vă rugăm să purtați mijloace de protecție individuală- mască facială, mănuși sau alte materiale vestimentare pentru acoperirea gurii și a nasului- și să vă deplasați doar pentru nevoi ce nu suportă amânare. Parcurile publice și private sunt și vor rămâne închise”, se arată într-un comunicat al Prefecturii județului Suceava.
Amenzile în baza ordonanțelor militare sunt între 2000 și 20.000 de lei, iar conform noilor prevederi se poate achita doar jumătate din amenda aplicată, nu jumătate din minim.