Grupul de Comunicare Strategică a raportat, miercuri, cinci noi decese ale unor persoane infectate cu COVID-19, din județul Suceava. Trei dintre cei care au murit aveau vârste sub 60 de ani.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 47 ani, internat în data de 21 aprilie în Spitalul Județean de Urgență Suceava, testat și confirmat cu COVID-19 în aceeași zi și decedat în data de 27 aprilie. Informarea de presă transmisă de GCS menționează drept condiții medicale pre-existente etilismul cronic, atrofie corticală și crize comițiale.
Al doilea deces raportat este al unui bărbat în vârstă de 58 ani, care suferea de hipertensiune arterială și cu un diabet zaharat de tip II neglijat, care conform GCS a urmat tratament la domiciliu la recomandarea medicului de familie, din data de 15 aprilie, dar a refuzat internarea. Bărbatul a murit la domiciliu în data de 21 aprilie. A fost testat pentru COVID-19 post-mortem, în data de 22 aprilie, și confirmat pozitiv în 27 aprilie.
După deces a fost confirmat cu COVID-19 și un alt sucevean, în vârstă de 53 de ani, care a murit la domiciliu în data de 22 aprilie. I s-au recoltat probe pentru testare a doua zi, în 23 aprilie, și a fost confirmat pozitiv în data de 27 aprilie, de către Institutul Național Cantacuzino. Nu figura cu afecțiuni medicale.
Post mortem a fost confirmat cu COVID-19 și un bărbat în vârstă de 63 de ani, care suferea de etilism cronic, conform CGS, și a murit în data de 22 aprilie. A fost testat a doua zi din fragmente necroptice și confirmat pozitiv în data de 28 aprilie, de către Institutul Cantacuzino. GCS menționează o posibilă legătură epidemiologică cu fiul, întors în urmă cu circa o lună din Anglia, care este însă asimptomatic.
Un al cincilea deces raportat miercuri din județul Suceava este al unei femei în vârstă de 90 de ani, diagnosticată pe data de 5 aprilie cu ulcer gastric perforat, hemoperitoneu, hemoragie digestivă superioară și anemie severă. A fost internată pe 6 aprilie în Spitalul Județean de Urgență Suceava în secția de Terapie Intensivă, după care, în data de 17 aprilie, a fost transferată la Spitalul Municipal Rădăuți. În data de 10 aprilie a fost testată pentru COVID-19 și confirmată pozitiv pe 12 aprilie. A murit în data de 27 aprilie.
Numărul total de decese cu COVID în județul Suceava a ajuns la 120.