38 de noi îmbolnăviri asociate infecției cu noul coronavirus au fost anunțate de Grupul de Comunicare Strategică, miercuri, 29 aprilie,pentru ultimele 24 de ore,în județul Suceava numărul persoanelor depistate pozitiv ajungând la 2.733.
La nivel național, de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 362 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Cât privește repartizarea cazurilor de COVID – 19 pe județe, cele mai multe cazuri confirmate rămân la Suceava, la mare distanță de celelalte județe ale țării. Capitala are peste 1.000 de cazuri, 1.255 mai exact, iar apoi urmează Aradul cu 550 de îmbolnăviri.
Totodată, până acum, 675 de persoane din țară, diagnosticate cu infecție cu COVID-19, au decedat. Numărul total de decese cu COVID în județul Suceava a ajuns la 120.
În ceea ce privește situația epidemiologică la nivelul județului Suceava, miercuri, 29 aprilie, erau în autoizolare la domiciliu 625 de persoane, iar în carantină instituționalizată 465 de persoane.
Până la această dată au ieșit din autoizolare 13.575 de persoane, iar din carantină instituționalizată 1828 de persoane.
Au fost externate din spital 1.009 de persoane și au fost declarate vindecate 575 de persoane, cifră raportată și ieri pentru județul Suceava.