Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Vama și Frumosu, au intervenit duminică seara cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Vama. La sosirea echipajelor, ardeau două anexe, acoperișul și o parte din mansarda unei case de locuit construite în corp comun, cu pericol de propagare la vecinătăți. În timpul incendiului, flăcările s-au extins la un garaj din gospodăria învecinată.
După circa 3 ore de intervenție, pompierii au reușit lichidarea ultimelor focare de incendiu. Flăcările au distrus camera centralei, o șură de lemne și acoperișul locuinței pe o suprafață totală de aproximativ 120 metri pătrați. Au mai ars o cameră de la nivelul mansardei pe 20 de metri pătrați, obiecte de mobilier, materiale textile, aparate electronice, documente personale și acte de proprietate. S-au degradat pereții și tavanele casei, precum și instalațiile electrică, sanitară și de încălzire. În gospodăria învecinată au ars un perete din scândură al garajului pe 16 metri pătrați și acoperișul construcției.
Incendiul a izbucnit din camera centralei termice, cel mai probabil, din cauza jarului sau a scânteilor căzute din sistemul de încălzire.