Informările oficiale transmise de Grupul de Comunicare Strategică se arată uneori a fi surse nu tocmai clare. Pe lângă diferențele care apar între numărul de cazuri confirmate cu COVID-19 despre care aflăm pe plan local – a se vedea cele peste 300 de cazuri confirmate în ultimele zile la Sasca Mică și cele care se comunică oficial zilnic la ora 13.00, constatăm că nici măcar în cazul deceselor nu există maximă rigoare.
De exemplu, sâmbătă GCS a anunțat că „decesul 553 și decesul nr. 541 reprezintă același caz”.
Numai că „decesul nr. 553”, comunicat în data de 24 aprilie, era al unui bărbat în vârstă de 51 ani, din județul Suceava, cu următoarele date, conform GCS: „Data decesului: 17.04.2020, la domiciliu. S-au recoltat probe necroptice pentru investigare COVID-19 în 18.04.2020. Data confirmării: 23.04.2020. Comorbidități: fără antecedente patologice cunoscute. Din 13.04.2020 acuza disfagie, dificultate in respirație, stare de slăbiciune accentuata. Urma tratament la domiciliu cu Klacid și simptomatice”.
Sâmbătă, 25 aprilie, „conform raportărilor venite din partea Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), decesul 553 și decesul 541 reprezintă același caz. Ca urmare, la poziția 553, INSP a realizat următoarea modificare: Deces 553 - Bărbat, 46 ani, din județul Suceava. Pacient cu febră și dispnee pentru care a avut tratament cu antibiotic și simptomatice, la domiciliu, după care a fost internat prin UPU în data de 13.04.2020 la Spitalul Județean de Urgență Suceava cu bronhopneumonie. În data de 14.04.2020 este transferat în Secția de ATI, de la gastroenterologie.
În 21.04.2020 a fost transferat la INBI Matei Balș, cu insuficiență respiratorie (care a necesitat intubarea pacientului) și cu insuficiență multiplă de organ.
Data recoltării probelor pentru COVID-19: 20.04.2020.
Data confirmării: 22.04.2020, Spitalul Județean de Urgență Suceava. Data decesului: 24.04.2020. Comorbidități: HTA, DZ, fumător. Istoric de călătorie în Germania (transport persoane)”.
Prin urmare, cine era suceveanul care a murit și care a fost numerotat cu „Deces 553”? Majoritatea datelor indică faptul că este vorba despre bărbatul care a fost transferat în urmă cu câteva zile de la Suceava la București, doar că din informații furnizate de cei care l-au cunoscut acesta nu suferea de alte boli și nici nu a fost fumător.
Este posibil ca istoricul de boală să fie de la „Decesul 541”, despre care GCS spune că a murit în data de 17 aprilie, la domiciliu. Așteptăm noi clarificări din partea GCS, măcar din respect față de cei care au plecat dintre noi, dacă nu pentru comunicarea de date reale.