Panică mare în municipiul Rădăuți, după un incendiu izbucnit într-o zonă aglomerată de case și anexe. Marți, în jurul orei 15.00, s-a anunțat prin 112 izbucnirea unui incendiu pe strada Grănicerului din Rădăuți. La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Rădăuți, care au cerut sprijinul Gărzii de Intervenție Siret, intervenția fiind dificilă și cu risc mare. Nu mai puțin de patru proprietăți, cu case și anexe, au fost în pericol iminent.
Pagubele au fost însă mult limitate de intervenția pompierilor. Totuși, trei gospodării au fost afectate.
La prima proprietate afectată au ars două magazii, construite corp comun, pe aproximativ 60 mp. La a doua gospodărie, au ars o bucătărie de vară (cu bunurile din interior) și un garaj (în care se afla un autoturism) pe o suprafață de aproximativ 80 mp. La ultimul proprietar afectat a ars parțial acoperișul unui garaj, pe o suprafață de 10 mp.
Un semnal de alarmă important este și cu privire la cauza incendiului. Focul a izbucnit din curtea unei proprietăți, din cauza arderilor unor deșeuri în urma curățeniei de primăvară, foc care a fost scăpat de sub control de cel care l-a făcut.
Polițiștii l-au identificat pe cel care a provocat incendiul, deschizând dosar penal pentru distrugere din culpă.