Grupul de Comunicare Strategică a raportat, duminică, 19 aprilie, 86 de cazuri noi confirmate cu infecție cu COVID-19 în judeţul Suceava, numărul total de cazuri ajungând la 2.105. În județ sunt raportate, până duminică, la ora 13.00, 91 de decese confirmate cu noul coronavirus.
Conform informării transmise de Prefectura Suceava, până acum în județ au fost externate din spital 653 persoane și declarate vindecate 154 de persoane. În izolare voluntară la domiciliu, pe raza județului Suceava, sunt 1.367 de persoane și au ieșit din izolare 11.491 de persoane; în carantină instituționalizată sunt 716 persoane și au ieșit din carantină instituționalizată 1.219 persoane. Instituția Prefectului informează că, în ultimele 24 de ore, echipele mixte formate din polițiști, polițiști local, cadre MApN și jandarmi au efectuat verificări privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu și/sau carantinare, privind locațiile de carantinare, precum și societățile comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul stării de urgență.
La aceste acțiuni au participat 339 de polițiști, 110 polițiști locali, 20 de militari MApN și 181 de jandarmi.
Verificările au vizat 1.315 persoane aflate în autoizolare/carantină și 34 de unități economice. Au fost aplicate 118 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, cu o valoare total de 236.600 lei. A fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Pe teritoriul României, până la această oră au fost confirmate 8.746 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.892 au fost declarate vindecate și externate. În țară, 434 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale, au decedat până acum.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, în țară au fost înregistrate alte 328 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La Terapie intensivă, în acest moment, în spitalele din România sunt internați 256 de pacienți.
În carantină instituționalizată sunt 17.473 de persoane. Alte 47.003 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 93.611 teste.
Prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite, până în prezent, 442 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.410 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.857.219 lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 732 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19: 422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 13 în Germania, 57 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 3 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 61 de cetățeni români aflați în străinătate, 14 în Italia, 15 în Franța, 19 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia, unul în Suedia și unul în Elveția, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.