Polițiștii din filtrele rutiere au la dispoziție de câteva zile aplicații informatice care le permit să verifice ușor autenticitatea adeverințelor cu privire la calitatea de angajat a sucevenilor opriți pentru control.
În doar două zile, pe 16 și 17 aprilie, polițiștii au constatat 27 de infracțiuni de fals și uz de fals, cu privire la 32 de suceveni. Conform legii, răspunderea penală este atât a celui care utilizează adeverința falsă, cât și a celui care o emite, dacă este cazul.
Poliția județeană a transmis într-un comunicat de presă mai multe exemple:
Joi, 16 aprilie, în jurul orei 07.50, lucrătorii Poliției orașului Salcea au fost sesizați de către colegii din filtrul amplasat pe DJ 290, la intrare în Salcea dinspre Verești, la limita zonei de carantină, despre faptul că au oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat din sat Hancea, comuna Verești, maşină în care se mai aflau două persoane și care au prezentat pentru control adeverințe permanente emise de o societate comercială cu profil de construcții. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoanele în cauză nu sunt angajați ai societății respective.
Cele trei persoane au prezentat pentru control actele de identitate și adeverințe permanente din care rezultă că se deplasează în zona de carantină în interesul unei societăți care desfășura activități de construcții, apă și canalizare. Din verificări a rezultat faptul că cele trei persoane nu sunt angajate cu forme legale la societate.
Tot joi seara, în jur de ora 20.00, la punctul fix de control DJ 178A Mihoveni, a fost oprit pentru control un autoturism în care erau patru oameni. Cu ocazia controlului au prezentat fiecare câte o adeverință din care reieșea faptul că sunt angajați ai unei societăți având ca profil realizarea de acoperișuri din tablă. Din verificările făcute a rezultat că doar șoferul este angajat al unității respective, iar ceilalți trei bărbați nu sunt angajați.
Vineri dimineață, în jur de 7.30, la Trei Movile – Șcheia, un șofer de 18 ani a prezentat două adeverințe de angajat, numai că ultima era expirată în data de 16 aprilie.
Tot pe DN 17, un bărbat în vârstă de 31 ani, din municipiul Suceava, a prezentat o adeverință privind un contract individual de muncă, care nu figura în baza de date.
Într-un alt caz, trei tineri au prezentat la control adeverințe din care rezulta faptul că sunt angajați ai unei societăți cu sediul în comuna Șerbăuți.
Întrucât adeverințele prezentau modificări/ștersături la data întocmirii, existând suspiciuni de fals, s-a procedat la verificarea adeverințelor prin dispeceratul Poliției, ocazie cu care s-a constat că persoanele nu figurează ca angajați ai societății.
În toate cazurile, s-au deschis dosare penale.