Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o conferință de presă în care a anunțat că marți a semnat decretul pentru prelungirea stării de urgență în România, pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri de combatere a epidemiei COVID-19.
Klaus Iohannis a spus că în pofida restricțiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei eventuale încetiniri a ritmului evoluției pandemiei la nivel global. El a arătat că din contră, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus, cât și numărul deceselor provocate de acesta cresc zilnic într-un ritm alert. „Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricțiilor în perioada următoare, cum văd că cer cu inconștiență unii politicieni, ar duce la o creștere vertiginoasă de noi cazuri de infectare, suprapopularea spitalelor și o presiune uriașă pe sistemul nostru sanitar”, a spus șeful statului, care i-a îndemnat pe români să stea în continuare acasă. El a subliniat că România nu își permite nici un pas înapoi, în contextul în care în România există o răspândire intracomunitară, deocamdată limitată, dar foarte periculoasă.
„Ca atare, se impune prelungirea stării de urgență, ceea ce înseamnă menținerea aplicării măsurilor deja adoptate, precum și noi reglementări, care să permită autorităților publice să intervină decisiv și cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei. Pe perioada acestei stări excepționale sunt necesare prevederi care să faciliteze funcționarea neîntreruptă a administrației publice, a justiției și a altor servicii publice, a unor infrastructuri care asigură servicii esențiale pentru populație, stat și operatorii economici. Astfel, în mod evident, școlile rămân închise și se suspendă toate activitățile didactice care presupun prezența fizică în instituțiile de învățământ. Se organizează, în măsura posibilităților, activități didactice online”, a precizat Klaus Iohannis. El a adăugat că prin decretul pe care l-a emis a hotărât că Guvernul va lua toate măsurile astfel încât să fie asigurată securitatea alimentară a cetățenilor prin continuarea aprovizionării, producției, procesării, transportului și furnizării către oameni a bunurilor de strictă necesitate.
Iohannis a mai declarat că pe durata stării de urgență, se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică, precum energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate ori carburanți.
„Am adăugat în decret însă o mențiune specială pentru situația în care se va constata o scădere a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, pe piețele regionale. În acest caz, Guvernul va lua măsurile necesare astfel încât aceste scăderi să se reflecte în prețul plătit de consumator”, a explicat președintele României.
El a mai spus că restricțiile severe destinate protejării sănătății cetățenilor au afectat sectoare economice întregi, şeful statului dând asigurări că Guvernul Orban a adoptat deja un set de măsuri care să vină în sprijinul angajaților, dar și al firmelor aflate în dificultate. „Va fi nevoie de infuzie de capital, de continuarea proiectelor de infrastructură, de accelerarea procesului de digitalizare, de un audit extins la toate nivelurile administrației publice locale și centrale, de reconversie profesională”, a declarat Iohannis, care a adăugat că Guvernul României va pregăti și implementa astfel de măsuri.