O gospodărie din localitatea Șaru Dornei a fost afectată grav de un incendiu izbucnit miercuri seară. Alarma a fost dată cu câteva minute înainte de ora 22.00, când a fost solicitată intervenția pompierilor. La locul incendiului au acționat pompieri ai Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șaru Dornei, care au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor ardeau acoperișul și mansarda locuinței, precum și două construcții anexe, toate din lemn, existând pericol de propagare la gospodăriile din jur. După aproape 3 ore de intervenție incendiul a fost lichidat. Flăcările au distrus acoperișul și mansarda casei pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați, o bucătărie de vară pe 10 metri pătrați și o magazie. Verificările făcute de pompieri au stabilit drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului efectul termic generat de coșul de fum neizolat față de materialele combustibile din jur. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și un adăpost de animale.