O tânără de 17 ani din județul Bacău a fost găsită fără suflare în baia casei unde locuia împreună cu partenerul ei. Fata a fost găsită în cursul serii de luni, când bărbatul cu care locuia s-a întors de la muncă, iar echipajul unei ambulanțe chemate de urgență la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a o salva.
Alarma a fost dată luni seara, în jurul orei 22.00, când Serviciul de Ambulanță Broșteni a fost anunțat despre faptul că a fost găsită o fată inconştiență, în urma unei intervenţii la locuinţa unui bărbat din satul Chiril, al comunei Crucea. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că fata în vârstă de 17 ani, din județul Bacău, locuia de o perioadă împreună cu prietenul ei, la locuința acestuia din Chiril. În cursul dimineții de luni bărbatul a plecat la muncă, fata rămânând singură acasă, iar când s-a întors seara, acesta a găsit ușa casei descuiată. După ce a căutat-o în interior și nu a găsit-o, a observat că ușa băii era încuiată și a apelat la o vecină să-i dea o mână de ajutor. Împreună cu aceasta a spart geamul de la ușa băii și au găsit-o pe fată în cadă, fără semne vitale. Un echipaj al ambulanței ajuns la fața locului nu au mai putut constata decât decesul tinerei, care la o primă evaluare nu avea urme de violență pe corp și murise cel mai probabil intoxicată cu monoxid de carbon, provenit de la instalația de încălzire a apei. Corpul neînsuflețit al tinerei fete a fost ridicat și depus la morga Spitalului Vatra Dornei, pentru efectuarea unei necropsii, care va stabili cauza exactă a morții. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.