Noul coordonator al activității Spitalului Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, care deține și funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat noi reguli pentru personalul medical din această unitate.
”De astăzi, vom începe să instituim carantina instiționalizată pentru cadrele medicale de la spital. Cei care nu acceptă au varianta șomajului tehnic sau a suspendării contractului de muncă. Vom analiza fiecare caz în parte, pentru că în unele cazuri sunt și motive temeinice care nu le permit să stea în carantină. O comisie va analiza fiecare cerere, dar vreau să transmit că noi nu putem și nu vrem să forțăm pe nimeni să intre în carantină instituționalizată”, a declarat generalul-maior în rezervă Ionel Oprea.
Medicii vor fi cazați în căminele din campusul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava și vor avea voie să circule doar pentru a se deplasa la locul de muncă. Unele persoane s-au plâns deja că nu au condiții decente de locuit în locațiile menționate.
Un ciclu de carantină instituționalizată înseamnă 14 zile, perioadă în care este de așteptat ca un număr tot mai mare de cadre medicale să fie vindecate de COVID-19, ceea ce le-ar permite să revină la muncă.
”Se prefigurează multe refuzuri ale medicilor care ar trebui să intre în carantină instituționalizată. Sunt invocate condițiile de cazare și că le-am forța intimitatea. Noi dorim să asigurăm securitatea actului medical și asta vom face. Până la urmă este o stare de criză, iar medicii trebuie să achieseze să ofere asistență medicală pacienților. E în funcție de caracterul fiecăruia. Dar dacă dânșii au altă opinie, nu vrem să ne certăm cu nimeni, pentru că am noi vrem să dăm drumul la treabă”, a mai spus general-maior în rezervă Ionel Oprea.