Criza economică declanșată de pandemie începe deja să se facă resimțită în municipiul Suceava, aflat în carantină, unde majoritatea activităților economice au fost oprite.
Confruntată cu o avalanșă de solicitări din partea unor persoane și familii care spun că deja nu mai au din ce să trăiască, municipalitatea suceveană a făcut o primă rectificare bugetară, în baza căreia să poată acorda ajutoare alimentare și financiare familiilor nevoiașe și persoanelor vulnerabile.
“În ședința de îndată a Consiliului Local, din data de 3.04.2020, am rectificat în plus, la capitolul Cheltuieli pentru hrană, suma de 200.000 lei, pentru a avea posibilitatea să dăm cât mai multe pachete alimentare și ajutoare financiare de urgență. Primăria va ajuta în perioada următoare persoanele care sunt vulnerabile din punct de vedere economic”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Pentru prima dată în ultimii 10 ani, numărul solicitărilor pentru acordarea de ajutoare sociale a crescut brusc, în special după ce criza i-a pus pe fugă pe cei care se aflau în țări precum Italia, Franța, Belgia sau Germania.