Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit vineri după-amiază în fondul forestier al comunei Crucea, în zona Runculeț – Rarău. Circa trei hectare de vegetație au fost distruse de flăcări, existând pericol de extindere la pădurea din preajmă. Pentru stingere au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, ajutați de 17 pompieri voluntari din comuna Crucea, 8 voluntari din Chiril și 2 salvamontiști. De mare ajutor le-a fost celor care au intervenit zăpada rămasă încă în unele zone, cu ajutorul căreia au reușit lichidarea focului. Intervenția s-a încheiat după cinci ore de muncă, în jurul orei 20.00, pompierii stabilind drept cauză probabilă de aprindere un foc făcut în spațiu deschis.