Grupul de Comunicare Strategică a transmis luni că aproape 1.000 de români care nu au respectat măsura autoizolării au fost plasați în carantină. Astfel, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 981 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. Alte 30 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. Reamintim că de duminică, 29 martie, după intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 4, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței sau gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00, dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. Pentru verificarea motivului deplasării, persoanele cu vârsta peste 65 de ani trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere completată în prealabil. În același timp, circulația persoanelor peste 65 de ani în afara locuinței sau gospodăriei este permisă și în intervalul orar 20.00 – 21.00, pentru a asigura nevoile animalelor de companie sau domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei, fără a fi necesară completarea unei declarații.
Tot începând de pe 29 martie, persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional și vor fi obligate să reia perioada de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor. Persoanele care nu respectă condițiile izolării la domiciliu și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi sancționate contravențional și vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.