Sub mottoul: ”Nu sunteți singuri”, mai mulți psihologi voluntari din cadrul Colegiului Psihologilor din România – Filiala Teritorială Suceava, și preoți voluntari din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au demarat o campanie de consiliere a personalului medical sucevean, atât de încercat în aceste zile.
Vor fi două grupuri de lucru, după cum a informat Prefectura Suceava. Va fi un grup de psihologi și preoți voluntari suceveni, coordonat de consilierul județean ing. Tudor Plăcintă (0742 603 218), și un grup coordonat de profesorul universitar dr. Mihai Dimian, prorector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, unitate de învățământ superior care a fost mereu alături de instituțiile abilitate în lupta pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19.
Vă oferim și numerele de telefon ale preoților voluntari care au acceptat să facă parte din acest proiect: „Dacă voi sunteți puternici, cu toții vom fi sănătoși!”: pr. voluntar Ioan Duțuc (0740 254 544), pr. voluntar Ionuț Silvestru Țurcă (0744 652 585), pr. voluntar Ioan Paul Valenciuc (0757 885 588), pr. voluntar Adrian Duțuc (0756 341 236), pr. voluntar Alexandru Lungu (0799 828 026), toți preoți la parohii din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Mesajul acestor preoți către personalul medical este următorul: „Oricând este nevoie de un sfat duhovnicesc, pentru voi sau pentru familiile voastre, suntem aici!”.
Vă oferim și numele și numerele de telefon la care pot fi contactați pentru a oferi ajutor psihologic specialiști din acest domeniu, care s-au oferit gratuit să ajute: psiholog voluntar Dana Nițu (0745 526 593), psiholog voluntar Marius Șaramet (0740 564 433), psiholog voluntar Mona Pricop (0723 408 642), psiholog voluntar Cristina Milea (0752 812 543), psiholog voluntar Mihaela Baban (0741 258 460), psiholog voluntar Dacian Tudose (0770 959 452).