Secția Oncologie și centrul de dializă de la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava rămân funcționale pentru pacienții non-COVID, a declarat, sâmbătă, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan. Acesta a afirmat că în cele două secții vor rămâne să funcționeze pentru pacienții fără COVID-19, cu separarea strictă a fluxurilor și respectarea protocoalelor de biosecuritate, „indiferent de ce decizie se va lua la Ministerul Sănătății în privința Spitalului Județean Suceava”, adică indiferent dacă unitatea medicală se transformă sau nu în spital COVID.
Moldovan și-a exprimat speranța că Ministerul Sănătăţii va opta pentru varianta ca doar pavilioanele de la spitalul vechi, cu excepția Oncologiei, să fie dedicate pacienților cu noul coronavirus, iar clădirea nouă să rămână pentru pacienții non-COVID, cu excepția etajului IV, ocupat deja cu pacienți cu COVID-19.
Cei 35 de pacienți cu COVID-19, majoritatea cu forme medii de boală și doi cu forme severe, care au fost internați în pavilionul secției Oncologie, au fost transferați, sâmbătă, la etajul IV din spitalul nou, iar pavilionul va fi decontaminat și pregătit pentru pacienții oncologici care vor veni la tratament.
Prefectul de Suceava a subliniat că se fac demersuri pentru ca și secția de Obstetrică-Ginecologie să redevină funcțională pentru non-COVID, după decontaminare, și asta pentru că dotarea este superioară celei din spitalele din județ: „Deocamdată gravidele sunt dirijate la spitalele-suport, însă facem tot ce ne stă în puteri să redeschidem secția Obstetrică-Ginecologie”.
Potrivit prefectului, la începutul acestei săptămâni, în analiza referitoare la măsurile ce trebuie luate, efectuate cu echipa de la Ministerul Sănătății și de la Iași, s-a pus problema transferului unor echipamente medicale performante ale spitalului din Suceava la spitalul din Fălticeni, dar până la urmă a fost acceptată soluția de redeschidere a UPU Suceava, cu personal nou. „În situații de criză, nu este exclusă nici o posibilitate, dar s-a reușit păstrarea echipamentelor aici. Secțiile spitalului nostru sunt dotate la nivel ridicat și ne dorim păstrarea structurii pe care o are”, a mai spus prefectul de Suceava.