Două femei din județul Suceava și-au pus capăt zilelor, trupurile neînsuflețite fiind descoperite de familii. Într-unul dintre cazuri este vorba de o femeie de 83 de ani din Șcheia, care s-a spânzurat în propria locuință. Se pare că femeia avea și ceva afecțiuni psihice.
A doua persoană care și-a încheiat socotelile cu viața este o femeie de 70 de ani din satul Rotunda, oraș Liteni. Aceasta s-a aruncat în fântână și a lăsat și un bilet de adio în care a explicat că s-a sinucis din cauza certurilor pe care le avea cu familia pentru moștenire.
Ambele cadavre au ajuns la Morga Spitalului Județean Suceava, iar legiștii vor efectua necropsiile în cursul zilei de duminică.