Suceava este dată ca exemplu deja în toată țara ca un focar al epidemiei de coronavirus, iar situația este cu adevărat extrem de gravă, însă mai marii din Ministerul Sănătății vorbesc despre necesitatea ca toată populația Bucureștiului să fie testată în următoarea perioadă pentru depistarea virusului.
Anunțul a fost făcut la un post național miercuri seară, de Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministrul Sănătății. După ce a vorbit despre erorile de la Suceava, acesta a trecut apoi la subiectul legat de Capitală. Asta în condițiile în care la Suceava nu sunt teste suficiente nici măcar pentru personalul medical.
Inițiativa pare a avea totuși în prim-plan Primăria București.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat o operațiune de testare în masă pentru locuitorii din București. Vor fi folosite testele pe care Primăria Capitalei le-a procurat în ultima perioadă și aparatele pentru procesarea acestora care ar avea o capacitate suficientă pentru a putea da rezultate rapide.
Gabriela Firea a precizat că primii vizați de testarea pentru coronavirus sunt bucureștenii cu vârste de peste 65 de ani și cei cu boli cronice.